Blidul de lemn (?mpărtăsită de Jan Ross, după o povestire de Tolstoi)

Un bătr?nel ?mpovărat de ani s-a dus să locuiască ?mpreună cu fiul si cu nora lui, care aveau un băietel de 4 ani. M?inile bătr?nului tremurau tot timpul, ochii ?i erau ?ncetosati, iar pasii ?mpleticiti.

?ntreaga familie m?nca ?mpreună la masă, ?nsă m?inile nesigure ale bătr?nului si vederea lui tot mai slăbită ?l puneau mereu ?n ?ncurcătură - boabele de mazăre i se rostogoleau din lingură pe covor, c?nd ?ntindea m?na după cana cu lapte, jumătate din lapte se vărsa pe fata de masă. Fiul si nora se simteau tot mai iritati de neajutorarea lui. P?nă-ntr-o zi c?nd...

"Trebuie să facem ceva cu bunicu', a spus fiul. M-am săturat să tot văd lapte vărsat pe masă, să tot calc pe boabe de mazăre si să tot aud cum plescăie si troscăie ?n farfurie!" Asa că sotul si sotia au pus o măsută ?n coltul camerei, după usă. Acolo bunicu' m?nca singur, ?n timp ce ?ntreaga familie se bucura ?n jurul mesei. Si pentru că bunicu' reusise să spargă vreo 2-3 farfurii, i-au cumpărat un blid de lemn.

Uneori, c?nd se uitau ?n directia bunicului, familia putea să vadă o lacrimă stingheră ?n ochii lui slăbiti si tristi - singur, după usă, bunicu' ?si m?nca bucătica de p?ine muiată ?n lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul si nora le aveau pentru el erau de mustrare c?nd ?i cădea furculita pe covor sau c?nd se mai vărsa din lapte pe masă. Băietelul se uita c?nd la bunicu', c?nd la mămica si la tăticu' lui, fără să spună un singur cuv?nt...

Apoi, ?ntr-o seară, chiar ?nainte de cină, tatăl a observat că băietelul mestereste ceva pe covor. S-a apropiat si a văzut că ?ncearcă să cioplească o bucată de lemn. "Ce faci tu acolo", l-a ?ntrebat tatăl duios.

Băietelul si-a ridicat ochii mari spre tăticul lui si i-a răspuns la fel de duios: "O, am treabă, vreau să fac un blid de lemn din care să măn?nci tu si mami c?nd cresc eu mare..." A z?mbit si s-a ?ntors la "treaba" lui.

De data aceasta a fost r?ndul părintilor să răm?nă fără cuvinte. O liniste apăsătoare s-a asternut ?n cameră. Si lacrimi mari si curate au ?nceput să le tremure ?n ochi, să li se rostogolească peste obrajii care de-acum luaseră culoarea s?ngelui vărsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuv?nt, deplină tăcere, dar am?ndoi stiau prea bine ce au de făcut.

?n seara aceea, sotul l-a luat pe bunic de m?nă si l-a condus cu grijă la masa mare din centrul camerei. Bunicu' urma să măn?nce la masă ?mpreună cu ?ntreaga familie - ?n seara aceea si ?n fiecare seară de-atunci ?nainte, p?nă la sf?rsitul zilelor lui. Si, dintr-un motiv sau altul, nici fiul si nici nora nu mai păreau să fie deranjati dacă se vărsa din lapte pe fata de masă sau dacă mai cădea c?te-o furculită pe covor.

Copiii sunt ca niste radare extrem de sensibile. Ochii lor nu lasă nimic neobservat, urechile lor sunt ?ntotdeauna pe receptie, iar mintea lor prelucrează neobosită mesajele pe care le receptionează.

TU ce mesaje le-ai transmis astăzi copiilor tăi?